Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) va primi până la finele lunii octombrie proiecte de investiţii în irigaţii şi lucrări de îmbunătăţiri funciare, deşi măsura urma să se închidă luni la ora 12.00, a anunţat, luni, APDRP.

Decizia de prelungire a fost luată de Autoritatea de Management pentru Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (AM - PNDR) din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale datorită complexităţii întocmirii proiectelor cât şi dificultăţilor întâmpinate în obţinerea avizelor care trebuie depuse odată cu cererea de finanţare.

Citeşte mai departe: APDRP prelungeşte până la 31 octombrie sesiunea de depunere de proiecte...

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) intenţionează să lanseze, la jumătatea lunii noiembrie, două sesiuni de depunere de proiecte pentru producătorii agricoli interesaţi de realizarea unor investiţii în ferme de vaci şi în depozite de legume şi fructe, fondurile europene puse la dispoziţia potenţialilor beneficiari fiind estimate în prezent la circa 250-300 de milioane de euro.

"Vom mai lansa în acest an două sesiuni de depunere de proiecte, una va fi pe măsura 121 privind investiţiile în ferme, cu prioritate pe fermele pentru vaci de carne şi pentru reproducţie la porc, iar cealaltă pe măsura 123 care va viza în principal partea de depozite de legume şi fructe.

Deocamdată nu putem spune suma exactă care va fi disponibilă pentru aceste două măsuri pentru că suntem în plin proces de dezangajare a tuturor proiectelor neviabile, de unde vom atrage în jur de 200-250 de milioane de euro. De asemenea, mai avem posibilitatea să facem şi unele realocări de alte măsuri din cadrul aceleiaşi axe de unde mai putem atrage încă 50 de milioane de euro", a declarat pentru AGERPRES directorul general al APDRP, George Turtoi.

Citeşte mai departe: APDRP: Circa 250-300 de milioane de euro vor fi disponibile pentru...